photo clousadventures-2_zps596f32bc.jpg

Wednesday, 5 April 2017

Prima aventură cu Răducu

Încă de când Răducu era la dospit, am avut "grijă" să îl învăț cu fâțâiala și aventura. Din păcate, născut fiind în octombrie, iarna ne-a cam tăiat elanul aventuros și am stat în bârlog, la hibernare/alăptare :) Dar cum a apărut Sorinel pe cer și mugurașul în copăcel, nu a mai fost vreme de stat în casă. Pe lângă plimbările mele obsesive pe sub copacii înfloriți din ultimele săptămâni, am inclus o escapadă la munte în weekend-ul ce tocmai a trecut. Oh Doamne, cât de dor îmi era! Iar pe lângă dor, mai exista și nerăbdarea mea în a-i prezenta lui Răducu pe mama natură în toată splendoarea ei.

Așa că, cu mic, cu mare am plecat la primul drum. Destinația, nici prea prea, nici foarte foarte...aici, în "vecini", la Moeciu. Cazarea a fost ochită de Mr. Daddy pe Booking, eu nu am stat să citesc prea multe despre, m-am mulțumit cu cele câteva poze la care am tras cu ochiul. Nici nu mai conta, important era că plecam!



Prima reușită a excursiei se datorează Piticului, care a demonstrat încă o dată că "cine se scoală de dimineață departe ajunge" și aș completa cu "și prinde cea mai wow cameră din pensiune" pentru că o poate alege. Așa că, pe principiul "primul venit, primul poftit" ne-am ales cu camera cea mai cea. Dar chiar dacă nu am fi avut această cameră, întreaga casă este minunată. Eu sunt foarte atentă la detalii, consider că frumusețea vine din micile detalii, cum ar fi o clanță lucrată de mână, un candelabru lucrat dintr-o roată de moară, etc.

Pensiunea, pe al său nume "Casa Moeciu Family", este exact ce ne-am dorit: o casă veche, recondiționată și peste care s-a construit și o parte nouă. Sunt 3 camere în total, iar fiecare cameră are 2 paturi duble (da, două), astfel familiile pot veni liniștite la o porție sănătoasă de lăfăială. Dacă te miști repede și ajungi să alegi camera.... ajungi în PARADIS. Eu așa m-am simțit. Camera noastră avea geamuri pe toaaaată lungimea, așa că oriunde te întindeai, oriunde stăteai erai ziua cu ochii în munți, iar noaptea cu ochii în stele.









Noi suntem mai hippioți, ca să nu pic fripturiști, și nu avem nicio problemă în a călători cu sandvișul și berea în ghiozdan. Spun asta pentru că acolo nu există în incinta pensiunii posibilitatea să luați masa, daaaar.... la parter se găsește o minunăție de bucătărie echipată complet la dispoziția intregii case. În schimb, în vecini, la nici 5 minute de mers pe jos, există o pensiune cu restaurant unde ciorba de burtă e taman bună :) ;)





Întreaga zonă din preajma pensiunii este perfectă pentru pitici. În primul rand, curtea este fooooarte mare și este gândită special pentru copii. Proprietarii au la rândul lor 3 copilași simpatici, iar atenția lor pentru fiecare detaliu nu poate trece neobservată. Există o veche căsuță de fâneață recondiționată care acum este un cuibuș perfect pentru cei mici, numai bună de escaladat și dat pe tobogan. Pe lângă asta, există un maaaare spațiu liber pentru jucat fotbal, leagăne făcut fie din lemn, fie din cauciuc, iar atracția principală este o tiroliană mică, de care este prins un scaun de bebeluș.










Noi/Răducu am apreciat enorm toate aceste lucruri, dar el fiind mic, a avut alte bucurii de genul unui somn în vârf de deal in Manduca acompaniat de oițe, fluturi și raze calde de soare.





Noi ne-am bucurat de mult zen. A fost un reset de care era mare nevoie, așa că am decis că vom avea mult mai multe escapade. Urmează vizita la bunici de Paști, iar in mai am rezervat deja un weekend la Corbu. Sper să mai strecurăm și un munte până atunci.

Mai las câteva poze, poate vă inspiră!






Roxana

Monday, 12 September 2016

Sfaturi și empatie/Povești de gravide.

Cât de empatici suntem. Sau poate cât de empatică sunt eu... Oare e bine?

De când sunt gravidă am trecut printr-un roller coaster de sentimente. Și nu, nu e clasicul "hormonii sunt de vină", probabil sunt și ei făptași, dar lumea din jur are o imensă pasiune de a-și proiecta asupra ta toate temerile și experiențele lor.

Atunci când ești gravidă dialogurile se rezumă la sfaturi. Care mai de care. Totul devine ceva de genul "Felicitări! Vezi că../știu pe cineva care.../ai grijă să..." sau "Ai pisică? Ce faci cu căinele? Cum, nu te măriți?" sau clasicul "Nu îți e frică?!?"

La început stăteam și ascultam și imi dau seama că au reușit...au reușit să stârnească în mine mini paranoi pe principiul "Auleu, dar dacă...."
Ah da, cel mai "bun sfat EVER" pe care îl primești: "pregătește-te pentru chinul ce va urma" / "o să fie un calvar" / "nu vei mai avea timp de nimic". Ok, nu neg...așa o să fie, dar nu e mai drăguț dacă, în loc să spui asta, în loc să proiectezi asta asupra mea, te-ai gândi măcar un pic să spui "Băi, cred că e cel mai minunat lucru pe care îl faci, sunt alături de tine!"
Adică, de parcă emoțiile mele nu ar fi de ajuns.

Am stat și am învârtit în cap de ceva vreme ceea ce am spus mai sus și mi-am dat seama de un lucru: "sfaturile" și poveștile cu teamă vin în procent de 95% de la doamne și domnișoare care încă nu au avut "the balls" să facă pasul, care se tem de această etapă a vieții, iar pentru ele este cel mai ușor să reacționeze proiectându-și teama lor asupra ta. Iar ca fraiera, empatizezi, deraiezi un pic și pe urmă te întorci pe calea ta, ascultându-ți inima și fiind conectată cu minunea care ți se întâmplă.

Iar asta îmi amintește ce bine au zis ei aici.. we are a culture of fear.


Și nu, nu mi-am dat pisica.
Si nu, nu renunț nici la câine. Hey, ei sunt primii mei copii....
Și nu, nu m-am grăbit (ca fata mare) la mărițiș. ...
Si nu, nu îmi e frică de nopți nedormite. Au existat și zile întregi nedormite în viața mea.. Boomtzi boomtzi.
Și nu, povestea lui X/Y/Z nu este a mea.


Dar da, emoții sunt.
Și da, încă mă uit la burta mea și mă blochez "Doamne, chiar e un copil acolo"
Și da, abia aștept să îi dau dragostea mea. Și să o primesc pe a lui.
Și da, e totul bine. Mereu.

Roxana

Wednesday, 25 May 2016

Gânduri

Mă întreb dacă tu mă asculți. Dacă mă asculți atunci când mintea mea debitează o mie și unul de idei, o mie și unul de noi sensuri.

Am zis mereu că totul e magic, că viața în sine e magie...dar sincer, se pare că nu știam nimic. Nu știam nimic mai până acum.

Ești fascinant. Tu ești magie. Poate sunt mai tontuță dar eu încă sunt uimită că "din nimic" deja ai ajuns un mini-om care mă "atacă". Și cel mai frumos mă ataci la sentiment :)
Cred că de acum încolo totul o să se lege de tine. Metaforic, că fizic deja m-ai prins...sau te-am prins. Îți explic eu cum stă cu biologia pe mai încolo.

Promit că am să te învăț și am să îți arăt lumea asta minunată a vieții. Și știu sigur că și tu la rândul tău mă vei învăța multe. Deja o faci. Mi-ar plăcea să inventez o mașină de scris care să îmi scrie găndurile, să nu uit cum poveștile prind contur.

Sunt fericită. Sunt fericită tare. Dar câteodată uit, iartă-mă. Uit și mă pierd în supărări cotidiene, dar când îmi amintesc de tine realizez că sunt nimicuri, că așa ne-am învățat noi, prost ce-i drept, să ne pierdem...să ne pierdem în prostii și să uităm să gasim fericirea în simplul fapt că suntem.

Îți mulțumesc, suflet drag, că ne-ai ales.


Thursday, 10 March 2016

Mouse is in the house!

Băi, șoricel. Șoricei?

Hai că ești drăguț tare, de unde până unde codiță? De unde până unde 2? :)))

Voiam doar să îți zic că ești în grafic, mami. Cadoul perfect pt bunică-ta anul ăsta, să vezi!

Ești un chițăilă tare simpatic, cumințel și cu milă de mami. Ții cu ea! Abia aștept să te simt! :)

Să știi că te-am plimbat! În aceste 7-8 săptămâni ale tale, ai ajuns pe la Munich si Milano.
Ți-a plăcut, îți zic eu! Cum s-ar zice, nu ai avut nicio greață! <3

Nu sunt multe de zis... Cam atât din lumea asta externă, încerc să îți pregătesc terenul, dar ai karma bună, mă ajuți! :)
Am simțit eu asta ;) îți mulțumesc! Așa să fim mereu, echipă!

Te pup pe năsuc! Dacă îl ai acum......

Thursday, 25 February 2016

Bobiță

Măi piticanie, aici sunt eu... :)

Nu sunt exact sigură cine, dar îți pot spune că e de bine. Cred că ești pe "mâini" bune. Cred că țin de cald.

Tu ce faci acolo? Ești ma'mic așa... 0.73 x 0.28cm. Ți-e bine? Ți-am dat-o cu vitamina C zilele astea, se schimbă sezonul și apar toți mucoșii.

Voiam doar să îți scriu, să nu zici peste ani de zile că te-am ignorat :)
Auzi, ma'micule, te pup. Că m-am blocat și nu știu ce să mai zic...

Iubire să fie! <3

Monday, 16 November 2015

Le Loop

Băi da, se întâmplă multe. La nivel personal, la nivel general, aici..în lume. Nu știu la ce categorie să încadrez ultima perioadă, dar uitasem că pe lângă "up" and "down" mai există și "looping" :)) Mai pe scurt momentul ăla nebun când ești și sus, și jos într-o fracțiune.
Mna, cam așa și acest weekend. Nu știam dacă să plâng sau să fiu tristă. Sau e OK că, dată fiind situația, deschid o sticlă de șampanie - să îi sărbătoresc viața lu' bunică-miu și noul meu job.
Am job. Nou. Interesant moment. Mă simt nouă - deschid capitole noi și închid capitole vechi care m-au călăuzit 27 de ani.

photo
Cu soarele înainte!
Roxana

Wednesday, 11 November 2015

Dar tu...ce mai faci?

Mno, m-am sucit...m-am învârtit, am scris...și pe urmă am șters. Am lăsat pe mai târziu, ca să ajung la acum.

Hello! Mă cheamă Roxana și beau o bere. Una mică, ca să pot să scriu liniștită aici. Doar știi cum e, "what doesn't kill you, makes you stronger"

Well, cam așa și cu mine în ultima vreme. În roller coaster-ul acesta nebun al vieții, nu știi niciodată unde și cum ești. Crezi că ești sus, și bang...dai la boboci. Pe urmă urmează "șpiț-ul în popou" și ka booom ...toată lumea este a ta.

photo


Mda, am închis magazinul. Și bine am făcut. M-am lămurit cu vârf și îndesat că a știi când să spui NU este cel mai prețios lucru. Trebuie să știi mereu ce vrei și ce nu. Eu am știut un lucru: am avut un vis, care a prins viață, dar ca oricare alt lucru....a fost trecător. Și l-am lăsat să plece când am simțit că este cazul.

Bun, bun. Acceptăm renunțarea la un vis, and then?! Păi la mine a urmat probabil cea mai scăpată de sub control vară - scăpată de sub control, în sensul că nu am stat locului în iulie și august. Ca să aterizez pe urmă în bula confuziei totale in septembrie.

Dar despre bula confuziei mileniale mă păstrez să vbesc mai târziu. Am început să scriu asta cu o bere lângă, acum îmi sorb cafeaua în dimineața de după. Am impresia că mai am de digerat un pic subiectul.

Hai să ne fie ziua bună!
Roxana