Mă întreb dacă tu mă asculți. Dacă mă asculți atunci când mintea mea debitează o mie și unul de idei, o mie și unul de noi sensuri.
Am zis mereu că totul e magic, că viața în sine e magie...dar sincer, se pare că nu știam nimic. Nu știam nimic mai până acum.
Ești fascinant. Tu ești magie. Poate sunt mai tontuță dar eu încă sunt uimită că "din nimic" deja ai ajuns un mini-om care mă "atacă". Și cel mai frumos mă ataci la sentiment :)
Cred că de acum încolo totul o să se lege de tine. Metaforic, că fizic deja m-ai prins...sau te-am prins. Îți explic eu cum stă cu biologia pe mai încolo.
Promit că am să te învăț și am să îți arăt lumea asta minunată a vieții. Și știu sigur că și tu la rândul tău mă vei învăța multe. Deja o faci. Mi-ar plăcea să inventez o mașină de scris care să îmi scrie găndurile, să nu uit cum poveștile prind contur.
Sunt fericită. Sunt fericită tare. Dar câteodată uit, iartă-mă. Uit și mă pierd în supărări cotidiene, dar când îmi amintesc de tine realizez că sunt nimicuri, că așa ne-am învățat noi, prost ce-i drept, să ne pierdem...să ne pierdem în prostii și să uităm să gasim fericirea în simplul fapt că suntem.
Îți mulțumesc, suflet drag, că ne-ai ales.
