Sfaturi și empatie/Povești de gravide.

Cât de empatici suntem. Sau poate cât de empatică sunt eu... Oare e bine?

De când sunt gravidă am trecut printr-un roller coaster de sentimente. Și nu, nu e clasicul "hormonii sunt de vină", probabil sunt și ei făptași, dar lumea din jur are o imensă pasiune de a-și proiecta asupra ta toate temerile și experiențele lor.

Atunci când ești gravidă dialogurile se rezumă la sfaturi. Care mai de care. Totul devine ceva de genul "Felicitări! Vezi că../știu pe cineva care.../ai grijă să..." sau "Ai pisică? Ce faci cu căinele? Cum, nu te măriți?" sau clasicul "Nu îți e frică?!?"

La început stăteam și ascultam și imi dau seama că au reușit...au reușit să stârnească în mine mini paranoi pe principiul "Auleu, dar dacă...."
Ah da, cel mai "bun sfat EVER" pe care îl primești: "pregătește-te pentru chinul ce va urma" / "o să fie un calvar" / "nu vei mai avea timp de nimic". Ok, nu neg...așa o să fie, dar nu e mai drăguț dacă, în loc să spui asta, în loc să proiectezi asta asupra mea, te-ai gândi măcar un pic să spui "Băi, cred că e cel mai minunat lucru pe care îl faci, sunt alături de tine!"
Adică, de parcă emoțiile mele nu ar fi de ajuns.

Am stat și am învârtit în cap de ceva vreme ceea ce am spus mai sus și mi-am dat seama de un lucru: "sfaturile" și poveștile cu teamă vin în procent de 95% de la doamne și domnișoare care încă nu au avut "the balls" să facă pasul, care se tem de această etapă a vieții, iar pentru ele este cel mai ușor să reacționeze proiectându-și teama lor asupra ta. Iar ca fraiera, empatizezi, deraiezi un pic și pe urmă te întorci pe calea ta, ascultându-ți inima și fiind conectată cu minunea care ți se întâmplă.

Iar asta îmi amintește ce bine au zis ei aici.. we are a culture of fear.


Și nu, nu mi-am dat pisica.
Si nu, nu renunț nici la câine. Hey, ei sunt primii mei copii....
Și nu, nu m-am grăbit (ca fata mare) la mărițiș. ...
Si nu, nu îmi e frică de nopți nedormite. Au existat și zile întregi nedormite în viața mea.. Boomtzi boomtzi.
Și nu, povestea lui X/Y/Z nu este a mea.

Dar da, emoții sunt.
Și da, încă mă uit la burta mea și mă blochez "Doamne, chiar e un copil acolo"
Și da, abia aștept să îi dau dragostea mea. Și să o primesc pe a lui.
Și da, e totul bine. Mereu.

Roxana

Gânduri

Mă întreb dacă tu mă asculți. Dacă mă asculți atunci când mintea mea debitează o mie și unul de idei, o mie și unul de noi sensuri.

Am zis mereu că totul e magic, că viața în sine e magie...dar sincer, se pare că nu știam nimic. Nu știam nimic mai până acum.

Ești fascinant. Tu ești magie. Poate sunt mai tontuță dar eu încă sunt uimită că "din nimic" deja ai ajuns un mini-om care mă "atacă". Și cel mai frumos mă ataci la sentiment :)
Cred că de acum încolo totul o să se lege de tine. Metaforic, că fizic deja m-ai prins...sau te-am prins. Îți explic eu cum stă cu biologia pe mai încolo.

Promit că am să te învăț și am să îți arăt lumea asta minunată a vieții. Și știu sigur că și tu la rândul tău mă vei învăța multe. Deja o faci. Mi-ar plăcea să inventez o mașină de scris care să îmi scrie găndurile, să nu uit cum poveștile prind contur.

Sunt fericită. Sunt fericită tare. Dar câteodată uit, iartă-mă. Uit și mă pierd în supărări cotidiene, dar când îmi amintesc de tine realizez că sunt nimicuri, că așa ne-am învățat noi, prost ce-i drept, să ne pierdem...să ne pierdem în prostii și să uităm să gasim fericirea în simplul fapt că suntem.

Îți mulțumesc, suflet drag, că ne-ai ales.

Dar tu...ce mai faci?

Mno, m-am sucit...m-am învârtit, am scris...și pe urmă am șters. Am lăsat pe mai târziu, ca să ajung la acum.

Hello! Mă cheamă Roxana și beau o bere. Una mică, ca să pot să scriu liniștită aici. Doar știi cum e, "what doesn't kill you, makes you stronger"

Well, cam așa și cu mine în ultima vreme. În roller coaster-ul acesta nebun al vieții, nu știi niciodată unde și cum ești. Crezi că ești sus, și bang...dai la boboci. Pe urmă urmează "șpiț-ul în popou" și ka booom ...toată lumea este a ta.

photo

Mda, am închis magazinul. Și bine am făcut. M-am lămurit cu vârf și îndesat că a știi când să spui NU este cel mai prețios lucru. Trebuie să știi mereu ce vrei și ce nu. Eu am știut un lucru: am avut un vis, care a prins viață, dar ca oricare alt lucru....a fost trecător. Și l-am lăsat să plece când am simțit că este cazul.

Bun, bun. Acceptăm renunțarea la un vis, and then?! Păi la mine a urmat probabil cea mai scăpată de sub control vară - scăpată de sub control, în sensul că nu am stat locului în iulie și august. Ca să aterizez pe urmă în bula confuziei totale in septembrie.

Dar despre bula confuziei mileniale mă păstrez să vbesc mai târziu. Am început să scriu asta cu o bere lângă, acum îmi sorb cafeaua în dimineața de după. Am impresia că mai am de digerat un pic subiectul.

Hai să ne fie ziua bună!
Roxana